| |
|
|
| |
DE CE CAMERA COPIILOR?
Pentru că este un loc plin de surprize, un loc în care ne găsim faţă în faţă cu o altă lume, o lume în care trebuie să ne aşezăm pe podea, să participăm la o cursă de maşinuţe, să dăm de mâncare păpuşii şi să construim un castel din cuburi de lemn. Pentru că aici te străduieşti să înveţi să-ţi pui pantalonaşii cum trebuie, să stai pe oliţă, sa desenezi un cerc (pe hârtie, pe perete nu ai voie). Pentru că aici te poţi uita la fratele tău mai mare cum face „ecţii” cu stiloul, în caietul cu coperţi albastre.
Vă invit în camera copiilor mei, Andrei (9 ani) şi Luca (4 ani). Vă invit să împărtăşim „necazurile” lor, jocurile lor, năzbâtiile lor. Uneori o să închidem uşa pentru că se vor revărsa valuri de lacrimi sau strigăte de luptă. Alteori vom păşi fără să fim văzuţi pentru a asista la o lecţie de „lego – construcţie”. Sau vom citi hipopotamului din pluş o povestioară ca să poată adormi (poate o va face şi Luca, cine ştie). Iar apoi vom stinge lumina încet pentru ca fiecare din „puii” noştri să poată pătrunde în lumea lor de vise dulci şi pline de aventuri fantastice. Să ne bucurăm de experienţa noastră de părinţi avansaţi care învaţă cu sârg pentru a promova examenul de bacalaureat în educaţia odraslelor. E mult de învăţat, credeţi-mă. Dar e frumos, e plăcut, uneori se lasă cu lacrimi şi ţipete, dar, de cele mai multe ori, cu râsete şi clipe de fericire simplă şi adevărată. Voi încerca să fiu ghidul vostru prin labirintul din camera copiilor. Nu ezitaţi şi întrebaţi. Sunt aici cu voi şi pentru voi.
Mihaela Mihăescu
|
|
|
|